Martisor – un articol de Catalina Stancu

martisor (1)Mi-a plăcut dintotdeauna să ofer și să primesc mărțișoare. În copilărie, îmi plăcea să-mi agăț în piept mai multe mărțișoare, de diferite feluri, culori și mărimi. Am crescut și m-am limitat doar la câteva. Acum îmi place să port unul sau cel mult două marțișoare în piept, ori îmi leg unul la încheietura mâinii.

Prin urmare, mărțișorul face parte din viața mea, a ta, a noastră, se învață din copilărie, atunci aflăm cui și cum trebuie să-l oferim, cum, cât și de ce îl purtăm. Când mai creștem puțin, căpătăm și dreptul de a-l cumpăra și de a-l dărui după bunul plac. Fetele îl dau, dar îl și primesc, băieții doar îl oferă. Când femeile fac schimb de mărțișoare între ele, aproape că respectă un ritual, vorbesc despre alegerea făcută, povestesc cu amănunte ce au primit, ce a zis soțul, prietenul, copilul, vecina.

Dar ce reprezintă, până la urmă, acest obiect mărunt, adevărată emblemă a lunii martie, achiziționat în mod special de bărbați și oferit ritualic, în fiecare an, femeilor?

Cele două fire de lână sau de mătase (unul alb și altul roșu), pe care femeia cea mai bătrână din familie trebuia să le răsucească împreună pentru a confecționa câte un mărțișor fiecărui membru al familiei, indiferent de sex și vârstă, reprezintă una dintre modalitățile de concretizare a credințelor stravechi, legate de sosirea primăverii.

La 1 Martie, când iarna trebuia să plece, lăsând cale liberă primăverii, oamenii credeau că prin firul mărțișorului, numit uneori și „funia timpului”, se marchează vizual pragul simbolic dintre cele două anotimpuri. Demult, cam acum o sută de ani, mărțișorul era pentru români, dar și pentru vecinii noștri sârbi, bulgari, greci, ucraineni, un adevărat simbol al primvăverii. Toată lumea știa semnificația culorii celor două fire ale mărțișorului: roșul semnifica culoarea sângelui, a vitalității, a „tinereții fără bătrânețe”, a căldurii mult-așteptate, iar albul era mesagerul purității.

În vechime, albul era considerat și simbolul luminii, al soarelui aducător de fertilitate pământului și de fecunditate tuturor viețuitoarelor, inclusiv femeilor. Din perspectiva acestor credințe arhaice, șnurul mățișorului, prin cromatica sa, are rolul de a împleti viața cu lumina, oferind oamenilor, dar și casei, copacilor, șsansa de a se bucura în anul respectiv de forță și vitalitate, de rodnicie și belșug, de frumusețe și noroc. „Cine poartă mărțișoare / Nu va fi pârlit de soare”, se crede în multe regiuni ale țării.

Mărțișorul tradițional nu era un simplu dar convențional, așa cum este perceput astăzi, ci un simbol al primăverii, în sensul renașterii naturii, un simbol al iubirii. Dăruind mărțișoare persoanelor dragi, se stabilește un tip de comuniune spirituală cu destinatarul darului, iar împreună cu mărțișorul oferit, „dăruiești o parte din iubirea și norocul tău” persoanei dragi, pentru a o proteja și ocroti. Deci, odată cu mărțișorul, dăruiești și o părticică din sufletul tău, iar darul respectiv capătă anumite valențe.

Înțelegând semnificația străveche a mărțișorului, așa cum a fost concepută în spiritualitatea populară româneasca, realizăm că adevăratul mărțișor este doar șnurul oferit și purtat la 1 Martie, nu diversele obiecte, inimioarele de pluș, gărgărițele, coșarii, pisicile și cățeii, florile și nici dulciurile sau alte categorii de daruri care astăzi i se asociază frecvent.

În unele zone ale țării, mărțișorul se poartă 9 zile, până la Mucenici (Cei 40 de mucenici din Sevastia). În alte zone, mărțișorul se poartă până când infloresc măceșii sau florile din grădină. Fetele își lasă șnurul pe flori, cu convingerea că se vor bucura de frumusețea și gingășia acestora. Prin transfer magic de calități, dinspre regnul vegetal spre om, ele speră să dobândească o piele albă și obraji rumeni, devenind aidoma florilor, frumoase și iubite de toată lumea.

Femeile măritate legau șnurul mărțișorului pe crengile înflorite ale unuui arbore roditor, sperând că, tot prin transferul magic de calități, vor avea parte de „rodnicie și noroc” în viață și în familie. Acest obicei s-a păstrat și în zilele noastre, chiar și la oraș.

Mărțișorul rămâne și astăzi o zi de bucurie, de instaurare a armoniei, pragul sărbătoresc al primăverii, marcat de plăcerea de a face și de a primi daruri. La perpetuarea acestei vechi tradiții a contribuit credința că a dărui ceva nu înseamnă doar dragoste și împăcare, ci atragerea forțelor benefice și dorința de a le face favorabile.

Lasa un comentariu